BLOG PENTRU CEI IMPLICATI IN PROCESE DE RETROCEDARE
In ultima perioadă de timp, opinia publică din România este informată, prin mijloacele mass-media, de activitatea unor instanțe de judecată care adoptă hotărâri în defavoarea unor cetățeni – proprietari de locuințe cumpărate de la Statul Român cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de Legea 112/1995, privind reglementarea situației juridice a unor immobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Este știut faptul că prin această lege s-a dat posibilitate chiriașilor locuințelor din fondul locativ de stat care au locuit în imobilele naționalizate nerevendicate de către foștii proprietari, să cumpere apartamentele în care locuiau, cu respectarea condițiilor impuse de lege.
Actele normative de naționalizare fiind considerate abuzive, legiuitorul a stabilit măsuri reparatorii prin Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
In Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut, ca pentru apartamentele cu destinație de locuințe care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, să fie restituite foștilor proprietari echivalentul valoric al acestor apartamente, calculat la nivelul prețurilor de piață.
Deși Legea nr.10/2001 este considerată ca lege specială și ca atare cu un regim prioritar în soluționarea problemelor juridice de retrocedare a proprietații, unele persoane “îndreptățite” (foștii proprietari sau urmașii acestora) s-au adresat instanțelor de judecată, deschizând acțiuni de revendicare în cadrul unor procese de drept comun.
In acest context, au cerut adoptarea unor decizii de retrocedare în natură a apartamentelor vândute de Statul Român, cu toate că legea în vigoare și astăzi acordă dreptul la o despăgubire valorică prin măsuri administrative, fără implicarea justiției.
Cu toate acestea, în practica judiciară se constată existența unor lacune și imperfecțiuni în conținutul celor două legi în cauză (Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001), care au dat prilejul la interpretări eronate cu consecințe grave privind schimbarea sensului și a spiritului acestor acte legislative.
Ca urmare a sentințelor adoptate de instanțele de judecată s-au emis decizii prin care “în numele legii“, actualii proprietari, deși au respectat întocmai dispozițiile statului de drept (acte de vânzare-cumpărare și acte de cadastru și intabulare legale, plata integrală și la termen a impozitelor timp de cel puțin 10 ani) sunt forțați să lase apartamentele în care locuiesc în prezent, “,în deplină proprietate și posesie“, foștilor proprietari care le-au revendicat în natură, fapt ceea ce echivalează cu confiscarea mascată a proprietății.
Trebuie precizat că este vorba despre cetățeni care au devenit proprietari DE DREPT ca urmare a nerevendicării în termenul Legii, de către eventualii foști proprietari, a locuințelor în care ei locuiau ca și chiriași (pe care le-au întreținut timp de zeci de ani). Acești foști chiriași au devenit PROPRIETARI DE BUNĂ CREDINȚĂ, cumpărând apartamentele în care locuiau pe baza reglementărilor legale ale unui stat de drept, DE LA un stat de drept.
In sentințele date nu se ține cont de prevederile Constituției României, faptul că averea dobândită în mod licit, nu poate fi confiscată (art. 44 din Constituția României).
Instanțele de judecată nu sunt interesate de consecințele sociale ale acestor hotărâri nedrepte, care afectează viața a mii sau zeci de mii de familii deposedate de locuințele lor și care sunt lăsați în voia soartei.
Dacă potrivit Legii nr.10/2001, foștii proprietari au posibilitatea să obțină ca despăgubire valoarea de piață a apartamentelor în litigiu, prin legile României în vigoare, noii proprietari deposedați în urma sentințelor de retrocedare au posibilitatea numai de a primi valoarea de achiziție a apartamentului dobândit corectată cu indicele de inflație pentru perioada care a trecut din momentul cumpărării apartamentului până în prezent.
Dintr-un calcul sumar, rezultă că suma restituită persoanelor evacuate acoperă aproximativ 5-10% din valoarea actuală a unei garsoniere, ceea ce creează un tratament discriminatoriu pentru niște persoane care nu au nici o vină pentru a fi pedepsiți de justiția “independentă” a unui stat de drept.
Situația creată poate fi remediată numai prin intervenția autorităților abilitate și stabilirea unor precizări de către Consiliul Superior al Magistraturii, Inalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul de Justiție astfel ca legile privind proprietățile să fie respectate în litera și spiritul lor, fără posibilitatea unor interpretări contradictorii de către instanțele de judecată.
Pentru exemplificarea celor arătate mai sus, vă prezentăm situația concretă privind procesele de retrocedare în care sunt implicați locuitorii deveniți proprietari în baza Legii nr. 112/1995, a căror apartamente se situează în București în strada Traian nr 222, sect. 2.
Desfășurarea proceselor de retrocedare a proprietãții din imobilul situat în Strada Traian, nr. 222, sector 2, București
In imobilul din str.Traian nr.222, sector 2, București, din trimestrul 4/2006 sunt pe rol un număr de peste 15 procese de revendicare – în natură - ale unor apartamente cumpărate de foștii chiriași de la Stat, în condițiile prevăzute de Legea 112/1995.
Construcția acțiunii de judecată este concepută ca proces de drept comun (art.480 Cod Civil) cu artificii juridice de interpretare (comparație de titluri), fără a se ține seama că există în vigoare o lege specială, respectiv Legea 10/2001, care oferă soluții repararatorii față de naționalizările abuzive din perioada 1945-1989.
I. După modul în care s-au derulat până în prezent procesele aflate pe rol, în majoritatea cazurilor instanțele judecătorești nu țin seama de argumentele și actele normative invocate de noi, în apărarea noastră, și s-au pronunțat în favoarea reclamantelor.
Acțiunile acestora fiind admise, suntem somați de justiție SĂ CEDĂM PROPRIETATEA NOASTRĂ, OBȚINUTĂ LEGAL ÎNTR-UN STAT DE DREPT, ÎN FAVOAREA ACESTORA.
Procesele ajunse la Tribunalul București pentru judecarea Apelului sunt pronunțate tot în favoarea reclamantelor.
II. Pentru buna înțelegere dorim să arătăm în cele ce urmează argumentele legale invocate de noi, și care nu au fost luate în considerare de către unele instanțe.
Imobilul din str.Traian nr.222, sector 2, București, având în componență un număr de 29 de apartamente, a fost naționalizat conform Decretului 92/1950, fiind trecut în proprietatea Statului CU TITLU, confirmat de Tribunalul București cu Sentința 832/2000, de către Curtea de Apel cu Decizia nr.666/2000 precum și de către Consiliul Suprem al Justiției cu Decizia nr.4394/2001 – având caracter DEFINITIV si IREVOCABIL.
Deși urmașii fostului proprietar au locuit în permanență în București, cererea de revendicare s-a făcut cu depășirea tuturor termenelor prevăzute atât de Legea nr. 112/1995 cât și de Legea nr.10/2001. Acest lucru a fost confirmat de către Comisia de aplicare a Legii 112/1995, apartamentele fiind puse în vânzare de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în conformitate cu prevederile Legii 112/1995.
Subsemnații, în calitate de foști chiriași la Stat, am cumpărat apartamentele în care locuiam cu respectarea prevederilor Legii112/1995 și cu bună credință – fapt care a fost confirmat de către ICRAL Foișor, societate care a intermediat vânzarea apartamentelor de Primăria Municipiului București.
Primăria Municipiului București prin Decizia nr.5/2001, semnată de Primarul General TRAIAN BASESCU, a pus în aplicare prevederile Legii 10/2001 și a restituit numitului MANU George – urmașul fostului proprietar și totodată autorul reclamantelor – bunurile naționalizate conform Decretului 92/1950 și aflate la data respectivă în posesia Statului în str.Traian nr.222, respectiv terenul și imobilul cu apartamentele închiriate, cu excepția apartamentelor vândute conform Legii 112/1995.
De menționat că restituirea bunurilor s-a fãcut in anul 2001 ca efect al Legii 10/2001, în conditiile în care în anul 2000 a fost respinsă retrocedarea apartamentelor de către Tribunalul București (Decizia nr.832/2000), în urma a solicitarii formulate de reclamantul MANU George în anul 1999.
De altfel și Curtea Supremă de Justiție, cu Decizia nr 4394/12.10.2001, a adoptat, după restituirea bunurilor (la 20.06.2001), ca definitiv si irevocabil faptul că proprietarul imobilului în cauză nu putea să fie scutit de naționalizare, deci Statul a preluat imobilul cu titlu valabil.
Pentru apartamentele vândute de Stat, conform Legii 112/1995, Manu George a cerut oficial – prin Notificarea nr.179/2001 prezentată la Primăria Municipiului București și nr.180/2001 către Prefectura Municipiului București transmise prin Executor Judecătoresc, acordarea de despăgubiri.
Notificările de mai sus au fost luate în evidență pentru soluționare, lucru confirmat de Primăria Municipiului București (Adresa nr.44133/2007).
Notificările menționate sunt în concordanță cu prevederile Legii 10/2001 art.18 lit.c și art.20 alin.2 care stabilesc fără echivoc că în legătură cu apartamentele vândute cu respectarea prevederilor Legii 112/1995 se stabilesc măsuri reparatorii în echivalent la valoarea de piață – eliminându-se astfel posibilitatea revendicării în natură a acestora.
După decesul numitului MANU George (în anul 2005) reclamantele (fiicele sale) nu au mai ținut seama de voința acestuia și, contrar celor cerute prin Notificare – document rămas ca succesiune pentru a fi executat de catre Stat – au intentat acțiunile de revendicare în natură a apartamentelor în cauză.
Reclamantele au cerut judecătorilor, iar aceștia au acceptat, comparația de titluri în cadrul unor procese de drept comun, conform art.480 Cod Civil.
Ca urmare, s-a procedat la compararea titlurilor noastre de proprietate – derivate din actele de vânzare-cumpărare a apartamentelor conform Legii 112/1995 - cu titlul primului proprietar asupra imobilului din anul 1940, cu toate că, din luna iunie 2001, titlul de proprietate a bunurilor naționalizate a reintrat în posesia familiei Anton-Manu (mai puțin apartamentele vândute conform Legii 112/1995).
In urma acestor comparații, instanțele au acordat prioritate titlului invocat de către reclamante ca fiind anterioare ca dată titlurilor noastre și nu au ținut seama că din anul 2001 titlul imobilului aparținea din nou familiei reclamantelor, deci comparația făcută este incorectă.
Instanțele nu au ținut seama că după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, procedeul de comparație a titlurilor reprezintă o eludare a noii legi, care, având un caracter special, are prioritate.
Urmare a sentințelor și deciziilor pronunțate, judecătorii au încălcat și prevederile art.44 din Constituția României, care garantează și ocrotește proprietatea privată indiferent de proprietar și nu admite confiscarea averii dobândită în mod LICIT.
Cu toate acestea, Justiția impune ca proprietatea dobândită de noi de la Stat, prin cumpărare în mod legal, să ne fie confiscată și transferată reclamantelor, lăsându-ne pe drumuri.
III. Inainte ca instanțele abilitate să adopte Decizii definitive și irevocabile în procesele noastre, aflate pe rol, am considerat oportun să facem cunoscut modul în care nu se ține seama de prevederile legilor în vigoare, cât și de drepturile pe care ni le acordă Constituția României.
Revendicările reclamantelor nu au ca scop rezolvarea unor necesități locative proprii, pe care le au asigurate cu prisosință ! Soluționarea acestora pe cale administrativă asigură o despăgubire la valoarea reală a apartamentelor revendicate. Deciziile și sentințele instanțelor generează multiple probleme sociale la actualii posesori (în majoritate pensionari), cărora li se impune ca O NEDREPTATE de care nu sunt răspunzători, SA FIE SOLUȚIONATĂ PRINTR-O ALTĂ NEDREPTATE, pe care ar trebui să o suporte în mod nemeritat, contrar legilor și hotărârilor adoptate de legiuitor.
Urmare a celor prezentate, ne intrebăm ce încredere putem să mai avem în justiție în măsura în care judecătorii sunt independenți și răspund numai în fața propriei conștiințe ?
In ultima perioadă de timp, opinia publică din România este informată, prin mijloacele mass-media, de activitatea unor instanțe de judecată care adoptă hotărâri în defavoarea unor cetățeni – proprietari de locuințe cumpărate de la Statul Român cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de Legea 112/1995, privind reglementarea situației juridice a unor immobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Este știut faptul că prin această lege s-a dat posibilitate chiriașilor locuințelor din fondul locativ de stat care au locuit în imobilele naționalizate nerevendicate de către foștii proprietari, să cumpere apartamentele în care locuiau, cu respectarea condițiilor impuse de lege.
Actele normative de naționalizare fiind considerate abuzive, legiuitorul a stabilit măsuri reparatorii prin Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
In Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut, ca pentru apartamentele cu destinație de locuințe care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, să fie restituite foștilor proprietari echivalentul valoric al acestor apartamente, calculat la nivelul prețurilor de piață.
Deși Legea nr.10/2001 este considerată ca lege specială și ca atare cu un regim prioritar în soluționarea problemelor juridice de retrocedare a proprietații, unele persoane “îndreptățite” (foștii proprietari sau urmașii acestora) s-au adresat instanțelor de judecată, deschizând acțiuni de revendicare în cadrul unor procese de drept comun.
In acest context, au cerut adoptarea unor decizii de retrocedare în natură a apartamentelor vândute de Statul Român, cu toate că legea în vigoare și astăzi acordă dreptul la o despăgubire valorică prin măsuri administrative, fără implicarea justiției.
Cu toate acestea, în practica judiciară se constată existența unor lacune și imperfecțiuni în conținutul celor două legi în cauză (Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001), care au dat prilejul la interpretări eronate cu consecințe grave privind schimbarea sensului și a spiritului acestor acte legislative.
Ca urmare a sentințelor adoptate de instanțele de judecată s-au emis decizii prin care “în numele legii“, actualii proprietari, deși au respectat întocmai dispozițiile statului de drept (acte de vânzare-cumpărare și acte de cadastru și intabulare legale, plata integrală și la termen a impozitelor timp de cel puțin 10 ani) sunt forțați să lase apartamentele în care locuiesc în prezent, “,în deplină proprietate și posesie“, foștilor proprietari care le-au revendicat în natură, fapt ceea ce echivalează cu confiscarea mascată a proprietății.
Trebuie precizat că este vorba despre cetățeni care au devenit proprietari DE DREPT ca urmare a nerevendicării în termenul Legii, de către eventualii foști proprietari, a locuințelor în care ei locuiau ca și chiriași (pe care le-au întreținut timp de zeci de ani). Acești foști chiriași au devenit PROPRIETARI DE BUNĂ CREDINȚĂ, cumpărând apartamentele în care locuiau pe baza reglementărilor legale ale unui stat de drept, DE LA un stat de drept.
In sentințele date nu se ține cont de prevederile Constituției României, faptul că averea dobândită în mod licit, nu poate fi confiscată (art. 44 din Constituția României).
Instanțele de judecată nu sunt interesate de consecințele sociale ale acestor hotărâri nedrepte, care afectează viața a mii sau zeci de mii de familii deposedate de locuințele lor și care sunt lăsați în voia soartei.
Dacă potrivit Legii nr.10/2001, foștii proprietari au posibilitatea să obțină ca despăgubire valoarea de piață a apartamentelor în litigiu, prin legile României în vigoare, noii proprietari deposedați în urma sentințelor de retrocedare au posibilitatea numai de a primi valoarea de achiziție a apartamentului dobândit corectată cu indicele de inflație pentru perioada care a trecut din momentul cumpărării apartamentului până în prezent.
Dintr-un calcul sumar, rezultă că suma restituită persoanelor evacuate acoperă aproximativ 5-10% din valoarea actuală a unei garsoniere, ceea ce creează un tratament discriminatoriu pentru niște persoane care nu au nici o vină pentru a fi pedepsiți de justiția “independentă” a unui stat de drept.
Situația creată poate fi remediată numai prin intervenția autorităților abilitate și stabilirea unor precizări de către Consiliul Superior al Magistraturii, Inalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul de Justiție astfel ca legile privind proprietățile să fie respectate în litera și spiritul lor, fără posibilitatea unor interpretări contradictorii de către instanțele de judecată.
Pentru exemplificarea celor arătate mai sus, vă prezentăm situația concretă privind procesele de retrocedare în care sunt implicați locuitorii deveniți proprietari în baza Legii nr. 112/1995, a căror apartamente se situează în București în strada Traian nr 222, sect. 2.
Desfășurarea proceselor de retrocedare a proprietãții din imobilul situat în Strada Traian, nr. 222, sector 2, București
In imobilul din str.Traian nr.222, sector 2, București, din trimestrul 4/2006 sunt pe rol un număr de peste 15 procese de revendicare – în natură - ale unor apartamente cumpărate de foștii chiriași de la Stat, în condițiile prevăzute de Legea 112/1995.
Construcția acțiunii de judecată este concepută ca proces de drept comun (art.480 Cod Civil) cu artificii juridice de interpretare (comparație de titluri), fără a se ține seama că există în vigoare o lege specială, respectiv Legea 10/2001, care oferă soluții repararatorii față de naționalizările abuzive din perioada 1945-1989.
I. După modul în care s-au derulat până în prezent procesele aflate pe rol, în majoritatea cazurilor instanțele judecătorești nu țin seama de argumentele și actele normative invocate de noi, în apărarea noastră, și s-au pronunțat în favoarea reclamantelor.
Acțiunile acestora fiind admise, suntem somați de justiție SĂ CEDĂM PROPRIETATEA NOASTRĂ, OBȚINUTĂ LEGAL ÎNTR-UN STAT DE DREPT, ÎN FAVOAREA ACESTORA.
Procesele ajunse la Tribunalul București pentru judecarea Apelului sunt pronunțate tot în favoarea reclamantelor.
II. Pentru buna înțelegere dorim să arătăm în cele ce urmează argumentele legale invocate de noi, și care nu au fost luate în considerare de către unele instanțe.
Imobilul din str.Traian nr.222, sector 2, București, având în componență un număr de 29 de apartamente, a fost naționalizat conform Decretului 92/1950, fiind trecut în proprietatea Statului CU TITLU, confirmat de Tribunalul București cu Sentința 832/2000, de către Curtea de Apel cu Decizia nr.666/2000 precum și de către Consiliul Suprem al Justiției cu Decizia nr.4394/2001 – având caracter DEFINITIV si IREVOCABIL.
Deși urmașii fostului proprietar au locuit în permanență în București, cererea de revendicare s-a făcut cu depășirea tuturor termenelor prevăzute atât de Legea nr. 112/1995 cât și de Legea nr.10/2001. Acest lucru a fost confirmat de către Comisia de aplicare a Legii 112/1995, apartamentele fiind puse în vânzare de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în conformitate cu prevederile Legii 112/1995.
Subsemnații, în calitate de foști chiriași la Stat, am cumpărat apartamentele în care locuiam cu respectarea prevederilor Legii112/1995 și cu bună credință – fapt care a fost confirmat de către ICRAL Foișor, societate care a intermediat vânzarea apartamentelor de Primăria Municipiului București.
Primăria Municipiului București prin Decizia nr.5/2001, semnată de Primarul General TRAIAN BASESCU, a pus în aplicare prevederile Legii 10/2001 și a restituit numitului MANU George – urmașul fostului proprietar și totodată autorul reclamantelor – bunurile naționalizate conform Decretului 92/1950 și aflate la data respectivă în posesia Statului în str.Traian nr.222, respectiv terenul și imobilul cu apartamentele închiriate, cu excepția apartamentelor vândute conform Legii 112/1995.
De menționat că restituirea bunurilor s-a fãcut in anul 2001 ca efect al Legii 10/2001, în conditiile în care în anul 2000 a fost respinsă retrocedarea apartamentelor de către Tribunalul București (Decizia nr.832/2000), în urma a solicitarii formulate de reclamantul MANU George în anul 1999.
De altfel și Curtea Supremă de Justiție, cu Decizia nr 4394/12.10.2001, a adoptat, după restituirea bunurilor (la 20.06.2001), ca definitiv si irevocabil faptul că proprietarul imobilului în cauză nu putea să fie scutit de naționalizare, deci Statul a preluat imobilul cu titlu valabil.
Pentru apartamentele vândute de Stat, conform Legii 112/1995, Manu George a cerut oficial – prin Notificarea nr.179/2001 prezentată la Primăria Municipiului București și nr.180/2001 către Prefectura Municipiului București transmise prin Executor Judecătoresc, acordarea de despăgubiri.
Notificările de mai sus au fost luate în evidență pentru soluționare, lucru confirmat de Primăria Municipiului București (Adresa nr.44133/2007).
Notificările menționate sunt în concordanță cu prevederile Legii 10/2001 art.18 lit.c și art.20 alin.2 care stabilesc fără echivoc că în legătură cu apartamentele vândute cu respectarea prevederilor Legii 112/1995 se stabilesc măsuri reparatorii în echivalent la valoarea de piață – eliminându-se astfel posibilitatea revendicării în natură a acestora.
După decesul numitului MANU George (în anul 2005) reclamantele (fiicele sale) nu au mai ținut seama de voința acestuia și, contrar celor cerute prin Notificare – document rămas ca succesiune pentru a fi executat de catre Stat – au intentat acțiunile de revendicare în natură a apartamentelor în cauză.
Reclamantele au cerut judecătorilor, iar aceștia au acceptat, comparația de titluri în cadrul unor procese de drept comun, conform art.480 Cod Civil.
Ca urmare, s-a procedat la compararea titlurilor noastre de proprietate – derivate din actele de vânzare-cumpărare a apartamentelor conform Legii 112/1995 - cu titlul primului proprietar asupra imobilului din anul 1940, cu toate că, din luna iunie 2001, titlul de proprietate a bunurilor naționalizate a reintrat în posesia familiei Anton-Manu (mai puțin apartamentele vândute conform Legii 112/1995).
In urma acestor comparații, instanțele au acordat prioritate titlului invocat de către reclamante ca fiind anterioare ca dată titlurilor noastre și nu au ținut seama că din anul 2001 titlul imobilului aparținea din nou familiei reclamantelor, deci comparația făcută este incorectă.
Instanțele nu au ținut seama că după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, procedeul de comparație a titlurilor reprezintă o eludare a noii legi, care, având un caracter special, are prioritate.
Urmare a sentințelor și deciziilor pronunțate, judecătorii au încălcat și prevederile art.44 din Constituția României, care garantează și ocrotește proprietatea privată indiferent de proprietar și nu admite confiscarea averii dobândită în mod LICIT.
Cu toate acestea, Justiția impune ca proprietatea dobândită de noi de la Stat, prin cumpărare în mod legal, să ne fie confiscată și transferată reclamantelor, lăsându-ne pe drumuri.
III. Inainte ca instanțele abilitate să adopte Decizii definitive și irevocabile în procesele noastre, aflate pe rol, am considerat oportun să facem cunoscut modul în care nu se ține seama de prevederile legilor în vigoare, cât și de drepturile pe care ni le acordă Constituția României.
Revendicările reclamantelor nu au ca scop rezolvarea unor necesități locative proprii, pe care le au asigurate cu prisosință ! Soluționarea acestora pe cale administrativă asigură o despăgubire la valoarea reală a apartamentelor revendicate. Deciziile și sentințele instanțelor generează multiple probleme sociale la actualii posesori (în majoritate pensionari), cărora li se impune ca O NEDREPTATE de care nu sunt răspunzători, SA FIE SOLUȚIONATĂ PRINTR-O ALTĂ NEDREPTATE, pe care ar trebui să o suporte în mod nemeritat, contrar legilor și hotărârilor adoptate de legiuitor.
Urmare a celor prezentate, ne intrebăm ce încredere putem să mai avem în justiție în măsura în care judecătorii sunt independenți și răspund numai în fața propriei conștiințe ?
articol de Alexandru Boariu
MAFIA RETROCEDĂRILOR ● Documente falsificate considerate "legale” de judecători
Jurnalul Naţional a relatat în ultimii ani numeroase abuzuri săvârşite de diverşi indivizi, inclusiv din rândul justiţiarilor, sub masca retrocedării caselor naţionalizate. Însă cazul pe care-l prezentăm azi întrece orice închipuire în materie de abuzuri ale instanţelor de judecată.
Apartamentul nr. 203, dintr-un bloc construit în 1943 şi situat în strada Vasile Conta, din Bucureşti, a fost cumpărat în anul 1996, în baza legii nr 112/ 1995, de familia care locuia aici cu chirie( la cererea acesteia, nu-i vom da numele ). După trei ani, în 1998, noii proprietari au fost chemaţi în judecată pentru anularea contractului. Reclamantul intrase în posesia apartamentului printr-o sentinţă( nr. 999/1995 ) emisă de Judecătoria Sectorului 2, în urma unui proces cu Primăria Capitalei. Deşi parte în proces, Primăria nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, nu a trimis nici un act şi nu i-a informat pe chiriaşi despre existenţa acestui litigiu. Până aici, nimic nou. Cam aşa s-au derulat toate procesele în care mafia retrocedărilor şi-a facut de cap, chiar cu sprijinul unor "pioni” aflaţi în Primăria Capitalei.
În decembrie 2002, prin Decizia nr. 2.807, Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a III a Civilă anulează contractul de vânzare- cumpărare, motivînd că foştii chiriaşi nu ar fi depus suficiente diligenţe pentru a afla situaţia juridică a apartamentului, dar ignorând faptul că documentul este semnat şi parafat inclusiv de Oficiul Juridic al vânzătorului. De altfel, în urma mai multor abuzuri, Curtea de la Strassbourg a desfiinţat acest gen de motivare, în câteva dosare similare.
ARHIVELE NU MINT. Pe bună dreptate, foştii chiriaşi au încercat să afle din arhivele oficiale dacă aşa- zişii moştenitori au avut vreo legătură cu apartamentul în cauză. Astfel, rînd pe rînd Biroul de Carte Funciară al Sectorului 2, Arhivele Naţionale- Direcţia Municipiului Bucureşti, precum şi Direcţia Venituri Buget Local- Serviciul Impunere Persoane au comunicat, în scris, faptul că nu există nici un document care să arate vreo legătură între aşa- zişii proprietari- Mihail şi Paraschiva Berceanu şi imobilul din str. Vasile Conta. Aceste acte, deşi acceptate ca probe la dosar, nu au fost luate în considerare de instanţe, în nicuna dintre hotărîri.
RETROCEDARE FĂRĂ ACTE DE PROPRIETATE. De notat că blocul cu pricina a fost construit în anul 1943 de Casa Corpului Didactic din Bucureşti, pe un teren cumpărat de la familia Paraschiva şi Mihai Berceanu, printr-o "Opţiune chitanţă” din 21 octombrie 1939. Conform acestui document, vînzătorii au primit o sumă de bani, urmând să primească, eventual, şi o anumită suprafaţă locuibilă în viitorul imobil, dar numai după ce vor încheia contracte de construcţie cu societatea antreprenoare. Ceea ce nu s-a mai întîmplat.
Retrocedarea apartamentului către pretinşii moştenitori s-a făcut fără ca aceştia să prezinte un act legal de proprietate. În schimb, instanţa a luat drept "acte de proprietate” nişte surogate, fără nici o putere legală în materie. Astfel, cel mai "elocvent” document a fost o "Convenenţiune” din mai 1943, între Paraschiva şi Mihai Berceanu, pe de-o parte, şi Casa Corpului Didactic, pe de altă parte.
În esenţă, documentul prevede: "Casa de Credit a Corpului Didactic predă d-nei Paraschiva Berceanu, în mod provizoriu, şi fără ca prin aceasta să-şi recunoască vreo obligaţie sau să renunţe la vreunul din drepturile sale, apartamentele nr. 104, 127 , 528, 542 şi 486, situate în imobilul din str. Vasile Conta nr. 7-9”. ( Spre retrocedare au fost cerute însă apartamentele... 203 şi 214!- n. r. ). La articolul următor, se prevede: "Casa de Credit a Corpului Didactic îşi rezervă în mod expres dreptul de a cere pe cale judecătorească d-nei Paraschiva Berceanu să fie obligată la plata diferenţelor de preţ achitate Intreprinderii Betonul Românesc, pentru apartamentele prevăzute mai sus”.
Aşadar, avem de-a face cu o convenţie provizorie între cele două părţi, nicidecum cu un act de proprietate. Mai mult, la final, este scris negru pe alb că "litgiul se va soluţiona numai de Justiţie, în faţa căreia prezenta convenţiune nu va putea fi invocată drept titlu sau probă de nici una dintre părţi”.
Despre cum a evoluat acest litigiu, care dintre părţi a avut câştig de cauză etc, nu mai există la dosar nici un document. Or, instanţa a luat în considerare tocmai acest document "provizoriu” drept o dovadă a dreptului de proprietate al revendicatorilor asupra apartamentelor aflate în discuţie. Apartamentul 203 nici nu apare măcar pe acestă listă! O fi "oarbă” Justiţia, dar nici chiar aşa!...
JUSTIŢIARI SAU BORFAŞI? Pe lângă faptul că cererea de retrocedare conţine afirmaţii nesusţinute de documente, deci, mincinoase, ea este semnată, în fals, de avocatul Daniel Ţintoiu.
Această faptă penală este confirmată de procurori, prin Ordonanţa din 30.03.2005, în Dosarul nr. 707/II- 2/2005: "Cercetările efctuate în prezentul dosar au evidenţiat săvârşirea faptei de fals în înscrisuri sub semnătura privată, de către avocatul Ţintoiu Daniel, prev. de art. 290 C.p., care, la data de 18.02.1994, a introdus la judecătoria Sectorului 2 Bucureşti o cerere de chemare în judecată formulată de Berceanu Radu şi Seceleanu Dan Dumitru ( la ora actuală, decedaţi amândoi ), în calitate de moştenitori ai defunctei Berceanu Paraschiva(...) acţiune care a fost semnată de acesta în locul reclamanţilor, cărora le-a falsificat semnătura. Acest fapt reiese din concluziile raportului de expertiză criminalistică.”
Că, ulterior, avocatul Ţintoiu a scăpat de pedeaspsă, deoarece, între timp, a intervenit "prescripţia specială a răspunderii penale”, ne interesează mai puţin în acest caz. Dar, cum a mai putut lua o instanţă în considerare un act semnat în fals, lucru dovedit, iată prin expertiză şi stabilit printr-o ordonanţă de un procuror? Iată ce spune instanţa Tribunalului Bucureşti- Secţia a -V -a Civilă( Preşedinte Steliana Drăghiţă, Judecător Melania Stanciu, Grefier Mihaela Bicuţ ) în motivarea sentinţei de apel: "În mod eronat a reţinut prima instanţă( cea de fond, care dispusese, logic, anularea cererii, semnată în fals ) că cererea de chemare în judecată din doasarul de fond reprezintă un << înscris>> în sensul avut în vedere de art. 322, pct. 4, din teza a II a Cpr. Civilă, căci aceasta reprezintă un act de procedură”.
Citeşti şi te cruceşti! Adică, după această instanţă, cererea de chemare în judecată, nu este şi un înscris, ci numai un act de procedură!
Dar, staţi să vedeţi, că asta nu e totul. Iată ce precizează în continuare aceeaşi instanţă: "În plus, Tribunalul reţine că cererea de chemare în judecată( semnată în fals – n. r. ) invocată drept <<înscris>> nu îndeplineşte cerinţa de a fi <> în pronunţarea sentinţei”. Aici considerăm că autoritatea supremă- Consliul Superior al Magistraturii- ar fi obligată să intervină, încălcarea procedurii fiind una de natură deontologică.
De notat că acelaşi avocat, la două săptămâni după ce falsifică semnăturile reclamanţilor, depune mărturie ( Dosar notarial nr.1044/ 1994 ) în favoarea unuia dintre reclamanţii pe care-i reprezintă, după care, sfidând legea (Decret nr. 281 şi Legea nr 51/95 ) se întoarce la bară şi apără în continuare cauza respectivă. De-a dreptul strigător la cer!. Ne întrebăm atunci, care mai este rolul activ al instanţei?
ACELAŞI CAZ, DECIZIE CONTRARĂ. Să mai notăm, că pentru celălalt apartament, situat în acelaşi bloc, de pe strada Vasile Conta, revendicat de aceeaşi "moştenitori”, în acelaşi dosar, 1944/ 1994, o altă instanţă a dat o decizie definitivă şi irevocabilă perfect contrară, adică, a respins cererea de retrocedare şi a considerat chiriaşul cumpărător de bună credinţă. Atunci, ne întrebăm: care dintre cele două instanţe a aplicat corect legea? Sau, avem o Justiţie valabilă pentru apartamentul 203 şi o altă Justiţie pentru apartamentul 214?
Dar, calvarul foştilor chiriaşi nu se opreşte aici. Pe rolul instanţei de fond a fost deschis un nou proces, de această dată de evacuare. Nu ne mai miră faptul că instanţa a dat cîştig de cauză reclamanţilor, deşi există pe rol judecarea cererii de revizuire a dosarului. Aceeaşi lege, justiţie diferită.
CEDO- ultima redută
În momentul de faţă, acest dosar, cu nr. 63/3/2007, se află la Curtea de Apel, pentru revizuire, fiind în stadiu de recurs. Dar el a ajuns şi la CEDO, şi nu la iniţiativa foştilor chiriaşi ci a pretinşilor moştenitori, care se plâng că autorităţile române nu le permit să intre în posesia apartamentului. În aceste condiţii, foştii chiriaşi au trimis şi ei la CEDO o informare, în care prezintă şi abuzurile săvârşite pe parcursul proceselor, inclusiv cele privind falsificarea semnăturilor, depoziţia de martor la notariat a avocatului etc. Ca urmare, CEDO a decis suspendarea dosarului, până la rezolvarea lui definitivă în România şi clarificarea aspectelor penale vizând actele falsificate şi celelalte nereguli.
În atenţia CSM
Abuzurile săvârşite în acest dosar, multe la număr, unele strigătoare la cer, au fost fie constatate de procurori, în urma unor expertize de specialitate, dar abia după ce ele au fost prescrise, fie ignorate de instanţele de judecată, care au acceptat să judece în continuare o cerere falsificată chiar de avocatul aşa zişilor moştenitori. Avocat care, aşa cum s-a văzut, în dispreţul legii, depune mărturie la notariat, în favoarea părţii pe care o apără în proces. Ce are de spus Consiliul Superior al Magistraturii, în faţa acestor încălcări flagrante ale legii şi ale normelor de procedură, tocmai de către cei chemaţi să aplice legea sau să garanteze aplicarea ei, adică, de judecători, procurori şi avocaţi?
Revista 22 - 1 decembrie 2006, articol de Gheorghe Schwartz
Restituirile. Noua mafie
Traditia
Un scriitor rus, pe numele sau Nicolai Vasilievici Gogol, povesteste despre comertul cu "suflete moarte". O afacere extrem de profitabila.
In Romania, "tara aflata, in istoria ei, la rascruce de imperii", motiv pentru care bastinasii au trebuit sa invete sa se descurce in orice conditii, nenorocirile sunt intotdeauna cumplit resimtite de catre majoritate si aduc mari beneficii unei minoritati de smecheri. Daca peste tot in lume exista mari profitori de razboi, la noi aceasta categorie a ajuns un apanaj al raptului de stat . (in timp de pace, profitorii de razboi devin profitori de pe urma calamitatilor.)
Istorie
In timpurile stravechi ale imparatilor bizantini, la sfarsitul primului mileniu crestin, stratiotii, taranii care stapaneau pamant cu conditia sa satisfaca serviciul militar, loviti de secete prelungi, pentru a face rost de un minim de mancare, au fost obligati sa-si dea ogoarele pe mai nimic dynatilor, adica mosierilor de atunci. Sute de mii de oameni liberi s-au ruinat, iar cateva mii, profitand in mod nerusinat de calamitati, s-au imbogatit. Un lung sir de basilei a incercat sa-i repuna pe saraciti in drepturi, deoarece dintre stratioti isi adunau ostile. S-au dat nenumarate novelle (legi), s-au purtat procese care au durat mai multe generatii. Doar camarilele succesive, precum si arbitrariul au dus la reconstituirea vechii situatii in cazul a foarte putini escrocati. Pentru o mare parte a taranimii bizantine, lupta in diferitele instante pentru redobandirea pamanturilor stramosesti s-a transformat intr-un adevarat mod de viata. Doar anii, deceniile, secolele au stins aceasta lupta.
In Romania moderna, nu calamitatile au dus la furtul averilor, ci un sir succesiv de legi nedrepte. Exista persoane carora, in mai putin de un secol, le-au fost de patru ori confiscate bunurile. Dupa primul razboi mondial, veteranii de razboi au fost improprietariti cu cate un hectar de padure. De unde s-a luat padurea? De la latifundiari. Dar nu de la toti, ci doar de la unii, mai ales de la alogeni. O mare parte dintre aceste hectare au fost recastigate in instanta. Societatea corupta interbelica a fost, totusi, cel putin in acest caz, mai corecta decat justitia actuala. in 1940, regimul antonescian - adica al unuia dintre "Marii Romani" - a confiscat proprietatile evreiesti. Evreii care au supravietuit s-au vazut reimproprietariti la sfarsitul lui 1944. Chiar si in vreme de razboi, retrocedarile s-au facut operativ. Comunistii au confiscat pentru a treia oara pamanturile. Spre deosebire de fascisti, comunistii nu au luat numai de la unii, ci de la toti. Pe langa bunuri, regimul de democratie populara a talharit si trupurile multora. Si sufletele. Dupa 1989, legile retrocedarii au fost parca smulse cu clestele din inima si mintea unor conducatori obisnuiti cu sloganul "bunurile intregului popor", adica ale nimanui, adica aflandu-se intr-o curte fara gard si inconjurate de haite de lupi. Prevederile acestor legi au fost tot mai generoase pe masura ce populistii au ajuns miliardari si au inceput sa perceapa valoarea proprietatii private - chit ca acela care o obtine prin smecherie, si nu prin truda cinstita tot nu o poate aprecia drept legitima.
Multa vreme am crezut ca taraganarea retrocedarilor reale nu reprezinta decat tot o diversiune: sute de mii de oameni sa fie plimbati prin tribunale, sa-si cheltuiasca energia acolo si sa nu aiba disponibilitate pentru celelalte multe nereguli din viata care li se ofera. M-am inselat amarnic: in realitate, hienele si-au dat seama ca din legile acelea se pot alege cu imense halci provenind din fostele averi jefuite de regimurile anterioare.
Un alt rol important in acceptarea ideii de retrocedare l-a constituit integrarea in structurile europene. Cum, punandu-se vina pe FMI, pe cerintele NATO si pe cele ale UE, s-au putut lua orice masuri, oricat de aberante, aceleasi alibiuri carpite au facut parte si din aplicarea legilor retrocedarilor.
Profitori de razboi, profitori de calamitati
Marile averi de dupa 1989 s-au realizat prin procedeele capitalismului salbatic. Din 100 de escroci, o mare parte este condamnata de justitie, cativa scapa, unii prospera. Selectia este aleatorie. La noi si capitalismul salbatic e de tip original. Fata de situatia clasica, in Romania marile averi s-au facut pe baza unor relatii predecembriste, in care tehnocrati si/sau oameni cu relatii in structurile serviciilor secrete, avand primii acces la informatii si bucurandu-se de conexiunile necesare, au modelat intreaga legislatie dupa interesele lor. Cu vremea, multi dintre ei s-au retras din prim-planul vietii publice, lasandu-si agenti de influenta in posturile de decizie.
Dupa ce au acaparat bogatiile ramase in urma dictaturii, dupa ce au obtinut profituri uriase din comisioane, aceleasi structuri au stiut sa profite de pe urma oricarei calamitati naturale. Intens si lacrimogen mediatizate, repetatele inundatii au fost scena electorala a multor politicieni, dar, in primul rand, prilej gras de afacere. Imensele fonduri cheltuite nu se regasesc in locuinte pentru sinistratii ramasi tot sub cerul liber si nici in indiguirile care ar limita alte asemenea surse de venituri. La fel se intampla si cu mostenirea dezastruoasa a infrastructurii, unde fiecare centimetru de sosea este turnat de zece ori, in asa fel incat sa fie imperios necesara si cea de a unsprezecea carpire. La fel se intampla si cu coniventa tacita a tuturor factorilor de decizie in legatura cu facturile aberante pentru intretinere, care reprezinta cea mai mare parte a cheltuielilor majoritatii cetatenilor. Singura "masura sociala" o reprezinta ajutoarele pentru cei cu venituri foarte mici, adica suportarea de catre stat, adica de catre restul populatiei, a acestei uriase escrocherii. La fel se intampla si cu dezastrul din sistemul sanitar, in ciuda procentelor foarte mari pe care angajatul si angajatorul le varsa in fondurile respective.
Dar cea mai grasa sursa de castig pentru aceiasi au reprezentat-o si o reprezinta retrocedarile. La insistentele internationale, s-a raspuns cu cifre tot mai triumfaliste in legatura cu stadiul restituirilor. De cativa ani se vehiculeaza oficial uriasa minciuna dupa care 98% dintre proprietati ar fi fost redate stapanilor lor legitimi. Numai ca acei 2% ramasi constituie o parte imensa, posibil chiar mai mare decat cele 98%, in legatura cu care exista grija sa nu avem nici o posibilitate s-o putem afla.
Tradarea doctrinara
1. Tradarea liberala : liberalismul se autodenumeste drept garantul proprietatii. Motiv pentru care nu agreeaza marile seisme sociale care, de regula, schimba in mod coercitiv structurile de posesie. Liberalii romani de dupa 1989 n-au facut mai nimic pentru reparatiile exproprierilor salbatice din urma cu peste 40 de ani. Multi dintre liderii liberali de astazi au ocupat functii decizionale atat in Legislativ, cat si justitie, insa nu au grabit nici cu o zi adoptarea legislatiei si nici mersul proceselor. Miile de dosare au batut pasul pe loc si in perioada cat liberalii au fost intr-o opozitie surdomuta (in acest domeniu) si cat s-au aflat si se mai afla la putere. Marile proprietati au fost restituite pe spranceana in folosul unor subiecti cu ampla influenta politica, mai ales in strainatate. De la improprietarirea abuziva a unor persoane cu totul neindreptatite, s-a ajuns ca fostilor "proprietari de rand" sa li se spuna senin ca terenurile lor… nu mai exista, ca pamantul lor s-a mutat pe Luna, padurile in alte galaxii, iar cladirile pur si simplu s-au evaporat.
2. Tradarea social-democrata si tradarea democrata : alternativele reparatorii pentru cei ce s-au aflat vinovati fara vina in situatia de a fi scosi in strada au fost inghitite de aceeasi caracatita. Masurile reale de protectie sunt ca si inexistente. De la grija pur electorala pentru chiriasi, aceleasi hiene au trecut la masuri de o duritate extrema, nascand noi falii de oameni disperati. Legea 112 a devenit o ruleta ruseasca: oricand poate aparea cineva, sprijinit de caracatita - sau chiar inventat de ea - si sa te arunce in strada in urma unor procese care sfideaza termenii de notificare si toate normele in vigoare. Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor contempla cum legile si hotararile de guvern sunt siluite sistematic de catre cei care - de data asta - reusesc sa miste intr-un ritm ametitor o justitie facand parte din joc.
Un sistem pe cat de birocratic, pe atat de intentionat ineficient, i-a facut pe multi oameni sa-si transforme viata in lupta cu comisiile instituite, sa-si piarda anii prin tribunale, sa mai plateasca smecherilor si statului rapace si ceea ce le-a ramas, sa renunte. Altii, mai tenace, au inceput sa castige procesele la curtile de judecata europene, obligand statul sa cheltuiasca infinit mai mult decat daca lucrurile ar fi urmat calea fireasca. Numai ca, asa cum am spus, statul - adica tot noi - plateste acele abuzuri, si nu profitorii, care si-au burdusit buzunarele, vilele si camarile cu averile jefuite.
O noua mafie
Mafia restituirilor s-a nascut din vechea increngatura a acelorasi grupuri de interese. Initial, s-a ocupat de retrocedari prin metodele clasice ale spagii. in mai fiecare judet exista cativa "experti" carora trebuie sa le dai cota din ceea ce ti se cuvine. Altfel, ti se spune, mai direct ori mai voalat, ca n-ai decat sa te lupti cu morile de vant tu si toti urmasii tai. Procesele au adus si ele castiguri imense pentru unii avocati specializati si pentru acolitii lor. Exista astazi mii de aparatori ai dreptatii cu sute de apartamente, pe baza cutumei dupa care pentru o cladire revendicata in instanta, avocatul primeste un numar de apartamente. Altfel, proprietarul nu se alege cu nimic. Si decat cu nimic… Caracatita extrem de bine pusa la punct a facut ca sistemul sa functioneze perfect.
Cand prada a parut ca se imputineaza, s-a nascut noua mafie. Cum o mare parte din ceea ce era de furat s-a furat, s-au ivit juristi specializati in fabricarea unor genealogii false, pe care tot ei le certifica drept valide, si in numele carora revendica nu numai ce a mai ramas, ci si ce a fost deja impartit. Nu conteaza nici faptul ca legea prevedea o data limita pentru depunerea notificarilor, nu conteaza nici ca actele doveditoare sunt pline de falsuri, se inventeaza termeni noi, se inventeaza proceduri noi, sunt innebuniti alti oameni nevinovati. Subiectul este extrem de sensibil, presa este prudenta: inca nu este clar pana la ce nivel a crescut si pana la ce nivel va mai creste aceasta noua caracatita a imbogatirii frauduloase cu suflete moarte. (in paranteza fie spus, chiar nou de tot nu este fenomenul, doar ca acum el prinde contururile unei asocieri pentru crima organizata. in Arad se vorbeste ca au aparut, deja cu ani in urma, falsi mostenitori repede "despagubiti" in bani. Si cum au aparut, asa au si disparut.)
Actorii : o structura extrem de bine pusa la punct, cuprinzand avocati, notari, administratie, primari, prefecti, parlamentari, nenumarati impostori veniti la legile retrocedarii fara nici un drept si posedand astazi mii de hectare de pamant, zeci de apartamente si terenuri, incat cei 2% dintre amanatii abuziv bineinteles ca n-au decat sa se bata intre ei sau sa-si petreaca restul vietii pe holurile tribunalelor. Cei 2% - nu exista interes a se urmari cu adevarat cati sunt - sunt asteptati sa moara, asemenea stratiotilor din celalalt Bizant.
Planul (ca orice escrocherie de mare succes, este foarte simplu): se cauta - de preferabil peste hotare - nume care sa coincida cu cel al unei anumite persoane disparute dintre cele ce ar fi putut avea dreptul la o retrocedare mai acatarii. Dupa cum se stie, marii proprietari sau au reusit sa emigreze, sau au fost terminati de catre regimul comunist. Dar chiar si cei ce au murit prin inchisori puteau sa fi avut ceva rude prin strainatati. Drept urmare, se plastografiaza actele notariale pentru persoane fictive care, prin "reprezentantii" lor, deschid actiunile in instanta. De restul se ocupa caracatita. Nu dau cazuri concrete, desi dispun de o multime, pentru ca nu vreau ca acest material sa fie considerat partizan. Presa a fost cea care - extrem de timida si preocupata sa nu se atinga prea tare de noua mafie - a dat ea exemplele. (De pilda, la Bucuresti, situatia unei cladiri de pe bulevardul Lascar Catargiu, unde termenul de notificare a fost de mult depasit, proprietarul sta ascuns in ceata, iar justitia s-a grabit sa accepte o cerere cu termen caduc. Or, tot in Capitala, case la care instantele au dat solutii definitive si irevocabile, in sensul ca s-au retrocedat in natura doar apartamentele nevandute, iar pentru cele cumparate de chiriasi prin Legea 112, in conditiile in care notificarea a venit mai tarziu, sa fie acordate despagubiri sub forma de bani sau de actiuni la Fondul Proprietatea. Si totusi, aceleasi instante accepta noi procese pentru restituirea si a apartamentelor achizitionate cu buna credinta. De pilda, un imobil de pe strada Kogalniceanu. Ori situatia de la Poganesti, judetul Timis, unde o proprietate funciara nu se restituie, fiind exploatata tocmai de cei ce ar trebui s-o dea adevaratului proprietar.)
Procedeele : Nu exista nici o lege care sa nu poata fi siluita de aceasta noua mafie. in Romania, la aproape 17 ani de la schimbarea regimului, o foarte mare parte dintre adevaratii mostenitori (cifra de 2% puteti s-o uitati!) sunt dusi si azi de la Ana la Caiafa, primariile si societatile responsabile refuza sa se implice in favoarea celor ce vor fi ab initio dati afara din case, marii escroci s-au imbogatit iremediabil pe seama lor, iar noua haita se afla in plin atac. Comisiile judetene, preocupate de rapoarte si statistici false, lucreaza dupa modelul instantelor, amanand la nesfarsit dosarele, pierzand dovezi si cerand altele noi. Apoi altele noi. Apoi altele noi. Dezvaluirile din presa sunt contemplate cu hohote de ras. Putini romani au bani pentru procese la curtile europene. Asa ca exista proprietari de mana intai si proprietari de mana a doua. Chiriasi de mana intai si chiriasi de mana a doua. intre timp, terenurile si casele pot fi recuperate, cu conditia sa fie vandute pe nimic unor bande de profitori straini: se fac acte notariale pe proprietati revendicate, dar nerecuperate. Caracatita are garantii ca pe acel drum orice se poate obtine repede si fara birocratia obisnuita. "Sufletele moarte" au devenit obiectul unui comert care a desproprietarit o mare parte din Romania. Caracatita a penetrat granitele.
Nu am auzit ca DNA sa se ocupe de asemenea "fleacuri". Negotul cu "suflete moarte", in dispretul proprietatii, face in aceeasi masura victime, atat printre jefuitii abuziv, cat si printre fostii chiriasi.
La 1 ianuarie 2007 vom fi membri cu drepturi egale in Uniunea Europeana.
COMENTARII la articolul "Protecție specială" pentru chiriașii deveniți proprietari pe baza Legii 112/1995, publicat în ziarul Gândul, 29 aprilie 2008. În ciuda ghilimelelor prin care autorul articolului a dorit să sugereze că modificările Legii 10 aprobate recent de Comisia Juridica a Camerei Deputaților vor oferi chiriașilor deveniți proprietari beneficii la care nu ar avea dreptul ("protecție specială" cum nici n-au visat"), comentarii pertinente postate la acest articol arată că e un pariu riscant să subestimezi, ori chiar să desconsideri, inteligența cititorilor, și că obiectivitatea și verticalitatea nu ar trebui să fie favoruri oferite de jurnaliști, ci obligații profesionale. Asta pentru a nu mai vorbi despre conștiință...
Postat de Traian la 28.04.2008 22:42 - E un lucru bun modicarea acestei legi. Statul român și cei din fruntea lui de la vremea respectivă sunt vinovați de naționalizare și nu chiriașii care peste 40 de ani au cumpărat un apartament dintr-o fostă casă naționalizată pentru că acolo i-a prins revoluția (pe marea lor majoritate). Să nu uităm pe zecile de mii de români care la începutul anilor 90 au devenit proprietari de apartamente nou construite pe sume modice. În cazul lor de ce nu s-a sesizat nimeni la preț? Pe foștii proprietari să-i despăgubească statul la valoarea de piață și să nu mai nenorocească destinele a zeci de mii de oameni care stau cu frica că vor fi dați afară din casă de mafiile imobiliare și nu au unde să se ducă! Acum vorbesc foarte detașați de această problemă mulți din cei care au primit pe nimic apartamente construite în epoca de aur.
Postat de pt. adi la 28.04.2008 22:52 - Cine a avut case de revendicat de-adevăratelea, a făcut acest lucru în cinci-șase-zece ani după revoluție. Cine crede că restituirile făcute acum, după aproape douăzeci de ani de la revoluție, pentru proprietari din Brazilia sau Canada, pe care nu-i vede nimeni, pe procuri date unor avocați veroși, care sunt mâna în mână cu cei de la Primăria Capitalei și cu o mână de judecători corupți, mereu aceiași, nu are decât să bată apa în piuă. Hoției cu case i se spune acum "retrocedarea proprietăților". S-au retrocedat case confiscate sub Carol al II-lea sau Antonescu, deși legea se referea doar la regimul comunist. S-au restituit case luate înainte de război, prin hotărâre judecatorească. Câte și mai câte! iar talibanii din pd-l vorbesc de dreptate! Așa dreptate să fie la ei!
Postat de bulgaroctonul la 29.04.2008 00:59 - Mi se pare foarte normală o astfel de lege. Nicio țară fostă comunistă nu a permis aruncarea în stradă a unor oameni care nu sunt vinovați de instalarea regimului comunist, iar foștii proprietari au fost despăgubiți. @danuta, ești proastă de mori. Bunicilor mei li s-a interzis religia (greco-catolică), iar celorlalți li s-a confiscat pământul și animalele. Ambii bunici au avut de suferit de pe urma securității. Ți se pare normal ca eu și sora mea să trăim cu spaima că vom fi aruncați în stradă din casa unde ne-am născut și am crescut? care casă e un amărât de apartament cu 2 camere. Nu ne permitem achiziționarea unui apartament la prețurile actuale. Desigur, conform gândirii tale înguste, am fost niște privilegiați. Îți doresc să ajungi să trăiești cu spaima că vei fi dată afară din casă.
Postat de Diana la 29.04.2008 08:25 - Poate că așa vor fi potolite și hoardele hămesite de revendicaci impostori. Corect a spus cineva mai sus, ai casă de revendicat, o faci după apariția legii, nu după 20 de ani. În România se revendică și cu acte de la 1800. Sunt mii de cazuri în care aceeași familie, cu același act, revendică de câte 4-5 ori. De ce credeți voi că s-a scos baza de date din PMB, de exemplu?! De ce credeți voi că nu s-a publicat, oficial, niciodată lista cu celebrul decret 50?! Cum poți în 2005 să mergi la notariat și în baza a două declarații de martori în vârstă de 70 de ani să devii "rudă de sânge" cu unul mort la 1900?!?!... Hai să fim cerebrali totusi, cei care au acte au revendicat imediat după 1989. Acum sunt numai escroci ordinari care revendică. Romania nu mai are păduri, nu mai are parcuri, în schimb are legi permisive care îi favorizează pe acești r----i care revendică cu acte false. În 1989 nu am strigat decât "moarte dictatorului" nu că vrem casele înapoi. Exploatatorii de locuințe au apărut iarăși, aceștia merită împușcați de data aceasta nu doar expropriați și băgați la beciuri. Când plătești 450 de euro chirie așa gândești.
Postat de carusssy georgeta la 29.04.2008 11:07 - Proiectul de lege este foarte bun, când acest proiect de lege va fi votat în Camera Deputaților trebuie să fim prezenți în sală. Amendamentele acestui proiect sunt benefice pentru ambele părți. Nu suntem noi vinovați pentru nedreptățile făcute de regimul comunist, proprietarii care nu au obținut casele în timp util conform legilor în vigoare nu au avut acte în regulă, vrând să înșele organele statului. Trebuia ca cineva să ne facă și nouă dreptate. Noi suntem proprietari de bună credință, cumpărând casele în baza unor legi în conformitate cu Constituția Romaniei.
